Despre noi

În urmă cu zece ani nu se vorbea despre instituţia sindicală în administraţia publică decât pe la colţuri sau pe holuri şi mai ales în şoaptă, deoarece conducerile administrative nu tolerau înfiinţarea organizaţiilor sindicale.

În perioada respectivă erau numai la stadiul de deziderate, legea funcţiei publice, comisiile de disciplină, comisiile paritare, dreptul la grevă, acordurile colective, evaluări anuale ale salariaţilor transparente, concursuri din care să facă parte şi reprezentanţii sindicatelor, etc.

În mai multe regiuni din ţară exista dorinţa înfiinţării organizaţiilor sindicale, astfel, pionierii mişcării sindicale de tip federativ din sistemul instituţional al Ministerului Finanţelor au fost echipa de curajoşi din judeţul Alba, condusă de domnul Iosif Schiau, care a reuşit să înfiinţeze prima Federaţie a Sindicatelor Finanţe Publice cu sediul la Alba Iulia.

Federaţia condusă de către domnul Iosif Schiau a fost prima organizaţie care a solicitat negocieri cu conducerea Ministerului Finanţelor Publice, asumându-şi riscurile acelei perioade de pionierat, creând foarte multă indignare la Bucureşti, în special la nivelul conducerii politice din aceea perioadă.
La puţin timp, fără a şti de existenţa federaţiei sindicale de la Alba Iulia, a luat fiinţă Federaţia Sindicatelor din Vamă, condusă de domnul Vasile Marica, cu sediul la Focşani, judeţul Vrancea.

După un an de acţiuni comune, în toamna anului 1998, a luat fiinţă Uniunea Federativă a Sindicatelor Ministerului Finanţelor, fiind ales Biroul Executiv în următoarea componenţă: preşedinte – domnul Vasile Marica, vicepreşedinte – domnul David Şomlea, secretar general – domnul Marcel Mutescu.
Deschiderea echipei de la Alba Iulia a permis reorganizarea mişcării sindicale din sistemul instituţional al Ministerului Finanţelor şi întărirea organizaţiei la nivel naţional.

În anul 1999, erau înfiinţate sindicate la nivelul majorităţii judeţelor şi a fost organizată prima acţiune de protest la nivel naţional care a culminat cu 7 zile de încetarea lucrului, obligând ministerul condus de domnul Decebal Traian Remeş să negocieze cu noi, aceasta însemnând prima recunoaştere oficială a organizaţiei prin încheierea unui protocol privind acordarea de spaţii, reţinerea cotizaţiei, protecţia liderului de sindicat, elaborarea unui statut al finanţistului.

La sfârşitul anului 1999 a fost elaborată Legea privind statutul funcţionarilor publici, fiind recunoscut pentru prima dată dreptul de a negocia acorduri colective, participarea cu membri în comisiile de disciplină, crearea premiselor pentru transparenţă în evaluarea funcţionarilor publici şi elaborarea unei legi a salarizării unice în sistemul administraţiei publice.

În toată această perioadă, imaginea publică a organizaţiei a luat amploare, credibilitatea federaţiei a crescut, atrăgând tot mai multe organizaţii sindicale din toate domeniile de activitate ale administraţiei publice (administraţie locală, muncă, statistică etc).

Biroul Executiv al Uniunii, în cadrul Consiliului Unional din primăvara anului 2000, a luat decizia de a organiza acţiuni naţionale de protest pentru adoptarea noii legi a salarizării funcţionarilor publici. Ordonanţa de urgenţă privind sistemul unic de salarizare a fost adoptată în decembrie 2000, având prevăzute creşteri salariale între 40 şi 60%.

La doi ani de la înfiinţarea Uniunii Federative a Sindicatelor Ministerului Finanţelor, Consiliul Naţional al Uniunii, a aprobat convocarea Adunării Generale şi a fost aprobată schimbarea denumirii organizaţiei în Uniunea Sindicatelor Funcţionarilor Publici din România.

În perioada 2001 – 2003 au fost organizate o serie de acţiuni de protest care aveau ca scop elaborarea legii salarizării funcţionarilor publici, dar şi menţinerea drepturilor sindicale obţinute prin statut.

La începutul anului 2003 a fost modificat statutul funcţionarilor publici, am reuşit să păstrăm toate drepturile sindicale câştigate în anul 1999, îmbunătăţind articolele referitoare la negocierile colective dar au fost introduse prevederi noi referitoare la incompatibilităţi.

Activitatea federaţiei a fost foarte puternic zbuciumată în perioada 2000 – 2003 când datorită păstrării unei poziţii ferme referitoare la modificarea legii privind statutul funcţionarilor publici, conducerea sindicatului a fost atacată prin acţiuni de intimidare şi de murdărire a imaginii publice, în special a preşedintelui organizaţiei, domnul Vasile Marica.

Datorită faptului că am dovedit forţa echipei la nivel naţional şi atacurile nu au reuşit să dezbine organizaţia, la sfârşitul anului 2004, în luna noiembrie, înainte de adoptarea bugetului pe 2005 (pentru a nu se întâmpla la fel ca în cazul noii legi a salarizării adoptată de guvernul Isărescu), am reuşit să obţinem o creştere salarială de 20% pentru anul 2004 şi de 17,5% pentru anul 2005, ceea ce a însemnat o creştere totală de aproximativ 40%.

Era prima creştere salarială consistentă obţinută după ce prin lupte sindicale de stradă reuşisem să trecem salarizarea de la un sistem subiectiv, între minime şi maxime (care a costat foarte mult) la un sistem de salarizare fix, mult mai sigur, şi bazat pe realităţile societăţii româneşti.

În anul 2005 a avut loc cea mai puternică reorganizare a USFPR, înfiinţând organizaţii noi pentru fiecare segment în parte al administraţiei publice - muncă, finanţe, administraţie locală, statistică. Toate aceste segmente ale activităţii sindicale din cadrul administraţiei publice au fost reunite în Alianţa Federativă a Sindicatelor Funcţionarilor Publici SED LEX.

Pilonul de rezistenţă al noii organizaţii a fost şi este Federaţia Naţională a Sindicatelor din Finanţe care sprijină şi acum organizarea de sindicate puternice şi în celelalte segmente de activitate ale administraţiei publice.

Marea provocare pentru membrii noştri a fost câştigarea retroactivă a primelor de vacanţă pentru perioada 2001 – 2006, ceea ce a crescut încrederea în organizaţia sindicală şi a consolidat şi mai bine liderii de sindicat la nivel judeţean.