29.04.2009
Ieri, 27 aprilie 2009, a avut loc ședința Comitetului Director al Alianței Naționale a Sindicatelor Bugetarilor „SED LEX” în cadrul căreia au fost dezbătute: - proiectul legii privind sistemul unitar de salarizare din sectorul bugetar Având în vedere faptul că până în prezent au fost elaborate numai seturi de principii precum și faptul că nu se poate discuta despre o echivalare a funcțiilor în sistemul bugetar și o reașezarea a acestora fără a avea și resursele financiare necesare, Comitetul Director a hotărât ca la următoarea rundă de discuții de la Ministerul Muncii, reprezentantul Alianței SED LEX să solicite în mod expres Guvernului prezentarea unui punct de vedere clar în ceea ce privește: - raportul între salariul minim și maxim care va sta la baza noului sistem de salarizare - sumele alocate în buget pentru realizarea acestui proiect de lege În funcție de răspunsul Guvernului în privința acestor aspecte, Comitetul Director va stabili direcția de acțiune precum și poziția Alianței SED LEX în cadrul negocierilor. - OUG 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. În urma discuțiilor purtate, Comitetul Director consideră că prin acest act normativ Guvernul anulează toate prevederile referitoare la cariera funcționarilor publici și continuitatea în funcția publică, hotărând ca Alianța SED LEX să întreprindă următoarele demersuri: - sesizarea Curții Constituționale prin intermediul Avocatului Poporului, - sesizarea organismelor internaționale competente în ceea ce privește respectarea drepturilor salariaților, precum și sesizarea Comisiei Europene, organism care a supravegheat elaborarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
|